
Sistem Informatic de Prelucrare a Planurilor de Zbor (FDEx)- Ministerul Apărării
Provocări
Crearea unui sistem informatic integrat destinat prelucrării planurilor de zbor militare şi transmiterii planurilor de zbor militare şi civile către Centrul Operaţional al Forţelor Aeriene ASOC – SCCAN. (Air Sovereignty Operations Center din Sistemul de Comandă Control Aerian Naţional).
Obiective
Colectarea şi transmiterea informaţiilor conţinute de planurile de zbor militare către sistemul de comanda şi control precum şi către sistemul C4I (în dezvoltare la momentul respectiv) al Forţelor Aeriene Române.
Facilitarea implementării unei metodologii comune militară şi civilă în activităţile de management al traficului aerian
Schimbul de informaţii privind planurile de zbor şi mesajele asociate, acţionând ca o interfaţă între diferite entităţi, atât militare cât şi civile;
Crearea unui potenţial mediu comun de operare pentru utilizatorii spaţiului aerian autorizaţi (alţii decât cei deserviţi de către administraţia naţională ATS), în ceea ce priveşte procesarea planurilor de zbor.
Soluţie şi Beneficii
Sistemul FDEx este proiectat pentru a funcţiona la nivelul entităţilor militare implicate în activitatea de management al traficului aerian, dar poate fi utilizat şi la nivelul entităţilor civile care sunt utilizatori de spaţiu aerian autorizaţi de exemplu operatori de aviaţie utilitară şi alţi operatori aerieni.
Rolul sistemului informatic este acela de a colecta, stoca, procesa şi distribui selectiv informaţiile privind planurile de zbor nou generate în urma unei analize către diverse destinaţii.
In ceea ce priveşte beneficiile operaţionale, sistemul furnizează utilizatorului suport complet pentru crearea, editarea, salvarea, depunerea şi preluarea cererilor pentru planuri de zbor şi a planurilor de zbor efective. Utilizatorii pot construi rute non-standard folosind noul instrument grafic.
Funcţionalitatea aplicaţiei software este împărţită / mapată pe roluri operaţionale (operator, controlor, supraveghetor) şi nu pe staţiile de lucru, utilizatorul cu drepturi de administrator fiind singurul care poate actualiza tabelele de coduri în baza de date. Tabelele de codurile sunt descarcate automat de pe site-urile de la distanţă în care acestea sunt actualizate.
Soluţia de comunicaţie şi cablare a fost configurată şi implementată de Romsys cu utilizarea sistemului de comunicaţii al armatei RTP/STAR pentru transportul de date.
Sistemul FDEx este sistemul omologat de Ministerul Apărării şi utilizat în prezent de Forţele Aeriene Române.
